Cariera lui Bill Cosby a ajuns la final, după valul de acuzații de agresiune sexuală aduse actorului

Cariera lui Bill Cosby a ajuns la final, după valul de acuzații de agresiune sexuală aduse actorului
Publicat: 25/11/2014, 18:29

„(Bill Cosby, n.r.) încearcă să își continue spectacolele, dar daunele ar putea fi ireversibile”, a scris, luni, revista People, considerată o veritabilă „biblie a celebrităților”, referitor la actorul de comedie în vârstă de 77 de ani. Acesta a fost considerat de numeroși americani, mult timp, drept modelul de tată de familie.

Robert Thopson, profesor de cultură populară la universitatea din Syracuse, New York, crede că aceste acuzații „au compromis viitorul (lui Cosby, n.r.) în domeniul divertismentului”.

Cosby nu a suferit prea multe consecințe în urma unei plângeri civile comune depuse de 13 femei în 2005. Dar, în ultimele câteva săptămâni, noi presupuse victime își fac apariția.

„Acuzațiile nu încetează să curgă, similitudinile sunt tulburătoare”, remarcă revista People în articolul său de deschidere intitulat „Căderea lui Bill Cosby”.

Toate acuzațiile de abuz sexual sunt asemănătoare cu cele aduse de Andrea Constand, în 2004: femeile ar fi fost drogate și abuzate sexual de Bill Cosby.

Deși actorul nu a fost acuzat oficial, circa 20 de femei i-au adus acestuia în mod public acuzații de agresiune. Actele de agresiune s-ar fi petrecut în anii 1960 și ar fi trecut prin tot registrul, de la atingeri, la viol.

Multe dintre femei povestesc că ar fi fost bolnave după ce au fost drogate. Toate vorbesc despre perioade despre care nu își amintesc nimic, trezindu-se apoi în patul actorului, vomitând și fiind trimise acasă cu taxiul.

„Am putea avea de-a face cu cel mai mare violator în serie american, reușind să facă asta atât de mult timp” pentru că ” se ascundea în spatele imaginii lui Cliff Huxtable”, tatăl de familie afectuos și amuzant, personaj principal al „Cosby Show”, a declarat, pentru New York Daily News, Jewel Allison, un fost model care susține că a fost violată de Cosby.

Un fost angajat al show-ului lui Cosby a întărit acuzațiile aduse actorului, după ce a afirmat luni că, în trecut, a aranjat plata unor sume de până la 2.000 de dolari pentru opt femei, pentru a le cumpăra tăcerea.

„M-am simțit ca un proxenet”, a declarat Frank Scotti pentru televiziunea NBC. Bărbatul a mai spus, pentru New York Daily News, că Bill Cosby i-ar fi cerut să treacă numele său pe ordinele de plată. „A înșelat pe toată lumea”, a adăugat Scotti.

Avocatul lui Bill Cosby a respins acuzațiile, afirmând că Scotti „dorește să fie celebru”, și a cerut presei să înceteze „demonizarea” lui Cosby.

Bill Cosby a menținut o tăcere aproape totală. Totuși, actorul a declarat vineri, pentru cotidianul Florida Today, după un spectacol la sfârșitul căruia a fost aplaudat: „Știu că oamenii au obosit să mă vadă tăcând, dar un bărbat nu răspunde unor insinuări”.

Potrivit lui Steve Barrett, de la revista specializată în relații publice PR Week, „povara acuzațiilor care continuă să crească împotriva lui Bill Cosby nu va fi ridicată atât timp cât el nu le va confrunta în mod direct”.

„Acest joc al tăcerii îl face să pară vinovat în ochii opiniei publice. Cât timp comunicarea are loc într-un singur sens, este greu ca reputația ta să nu aibă de suferit”, a mai spus Steve Barret.

Bill Cosby, celebru pentru rolul unui simpatic tată de familie, de culoare, în sitcomul „The Cosby Show”, difuzat de postul NBC din 1984 până în 1992, se află în atenția presei americane de când un alt actor, Hannibal Buress, a spus că starul american este „un violator”, în timpul unui spectacol, luna trecută, în Philadelphia, orașul natal al lui Cosby.

Devenit un fel de persona non grata, Bill Cosby și-a anulat participarea la emisiunea „The Late Show With David Letterman”, un talk show nocturn difuzat de CBS, care are o audiență impresionantă.

De asemenea, Netflix și NBC au anunțat anularea unor show-uri cu vedeta americană, în urma acuzațiilor de agresiune sexuală.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării